Zi de zi tot apar articole despre cum sa ne punem mai bine in valoare frumusetea si feminitatea. Un par sanatos cu siguranta ne confera mai multa incredere in sine, fiind unul dintre elementele care ne subliniaza trasaturile, ne rafineaza si ne face sa parem mai delicate sau mai sexy, in functie de cum ne dorim.
Totusi nu putine dintre noi se plang de caderea excesiva a parului sau de subtierea acestuia.
Daca problemele hormonale sau de sanatate in general nu stau la baza motivelor caderii parului, atunci niste schimbari de baza in stilul tau de viata ar trebui sa te ajute cu adevarat sa combati caderea parului.
Alimentatia sanatoasa si igiena reprezinta un punct de plecare in lupta impotriva caderii podoabei tale capilare.
Solutiie pentru caderea parului
Iti voi face o lista cu masurile pe care le poti lua pentru combaterea caderii parului.
1. Nu tine o dieta drastica pentru slabire rapida
Curele de slabire foarte dure, care iti interzic consumul unor alimente de baza au repercursiuni grave asupra organismului tau, lipsindu-l de vitamine si minerale esentiale hranirii celulelor.
De aceea, pentru a reusi sa combati caderea parului, renunta la aceste diete "minune", care iti promit o silueta de invidiat in schimbul unei sanatati precare, si opteaza pentru un regim sarac in calorii, dar bogat in substante nutritive.
Daca este necesar, nu ezita sa consulti un medic nutritionist, care sa iti stabileasca o dieta in conformitate cu nevoile corpului tau si care sa iti garanteze un par frumos si sanatos.
2. Mananca sanatos pentru a avea un par sanatos
Alimentatia este un factor determinant pentru prevenirea si combaterea caderii parului, deoarece aceasta problema este cauzata, de foarte multe ori, de lipsa vitaminelor si mineralelor care asigura sanatatea firului de par.
Astfel, pentru a regla acest dezechilibru intern, este recomandat sa consumi cat mai multe fructe si legume proaspete, bogate in vitaminele C, B6, B3, B5, B12, zinc, fier.
Din lista alimentelor pe care sa le consumi pentru un par sanatos, alimente care te ajuta si sa lupti impotriva caderii parului: morcovi, patrunjel, broccoli, varza, soia, seminte crude de floarea-soarelui, nectarine, capsuni, afine, portocale, grapefruit, caise, miere, iaurt, ou, peste si carne alba.
3. Ingrijeste-ti parul corespunzator
Igiena precara a parului favorizeaza caderea acestuia, de aceea este recomandat sa elimini progresiv obiceiurile nocive pentru el. Astfel, evita sa te speli pe cap zilnic pentru a nu degresa suplimentar firul de par, nu folosi sampon in exces si regleaza apa la o temperatura medie, intrucat apa fierbinte face parul sa devina mai sensibil.
De asemenea, este indicat ca, o data la 3 luni, sa iti tunzi 2 centimetri din lungimea parului pentru a preveni despicarea varfurilor, care ii confera un aspect neglijent.
4. Factorii externi iti pot afecta parul
Apa sarata, clorul din piscina si razele ultraviolete sunt principalele pericole pe care vara le aduce si la care este expus parul tau. Indiferent de anotimp, parul tau are de suferit intr-un fel sau altul. Vara se deshidrateaza, iarna se electrizeaza si nu isi obtine toti nutrientii.
Masuri pentru protectia parului trebuie luate intotdeuna, insa hidratarea parului va trebui sa fie pe lista ta de prioritati.
Incearca sa porti palarii vara, dupa ce iesi din apa, prepara-ti masti hidratante pentru par, foloseste sampoane si balsamuri de calitate care sa nu iti agreseze parul.
Iarna, desi e bine sa nu iti uzi parul de la ninsoare si sa mergi prin temperaturi mici, acopera-l cat mai putin cu o caciula. Eu cel putin detest sa imi acopar capul cu o caciula in primul rand pentru ca mi se electrizeaza parul.
5. Renunta la produsele si aparatele de styling
Ondulatul, uscarea la temperaturi ridicate, indreptatul parului cu placa, alaturi de vopsirea si decolorarea acestuia in mod repetat, conduc la deteriorarea firului de par si, in cele din urma, la accelerarea procesului de cadere.
In aceste conditii, eu iti propun sa optezi pentru un look mai natural, un aspect mai fresh si mai putin incarcat care sa ii dea parului tau posibilitatea de a-si redobandi vitalitatea si sanatatea necesare unui aspect seducator.

Ceea ce este esential ca tu sa retii este faptul ca frumusetea se construieste din interior spre exterior, de aceea alimentatia ta ramane cheia in rezolvarea unei intregi game de probleme care iti creeaza complexe sau iti diminueaza increderea in tine sau starea de bine.